Dacă cineva spune că duce o viaţă de pocăinţă, dar în acelaşi timp nu are ochi să-l vadă pe fratele său căzut în suferinţă şi durere, acela să ştie că ceea ce face el este prefăcătorie, iar nu pocăinţă. Mai sunt asemenea persoane care se culcă pe-o ureche că duc o viaţă bună şi plăcută lui Dumnezeu, dar ei înşală pe alţii, se înşală pe ei înșiși, dar nu pot înşela Duhul Sfânt.
Acei oameni sunt în prăpastie fără să ştie, fără să realizeze, pe aceia îi pândeşte mereu câte o mare nenorocire. Numai atunci când acele persoane vor reuşi să unească într-adevăr smerenia cu pocăinţa, vor putea şti că ceea ce fac ele are, cu adevărat, o mare însemnătate, o mare valoare pentru cei din jur.
Fraţilor, de-a lungul vieţii mele am observat aşa: cine are căinţă în suflet acela va avea întotdeauna şi smerenie. Fraţilor, aşa să ştiţi, rădăcina smereniei din căinţă se naşte.
În minunata clipă în care găseşti pe cineva care duce o viaţă de pocăinţă, se va putea vedea cum plânge inima în acea persoană. Acel fericit om nu va mai vrea să judece pe nimeni, nici nu va mai vrea să osândească pe alţii, ci va căuta, în loc să judece sau să vorbească de rău pe alţii, mai mult să-şi folosească mila, să dorească mântuirea tuturor, să ierte des şi să nu aibă nimic cu nimeni. Dacă are altul cu el, aceea să nu fie treaba lui. Astfel ne învaţă Duhul Sfânt, şi se poate lesne observa că oricine are lucrarea aceasta minunată va avea pururi asupra lui şi ocrotirea extraordinară a Duhului Sfânt.
