Trupul adeseori ne ajută să ne biruim înclinaţiile spre lăcomie, în privinţa mâncării şi băuturii, provocându-ne dureri dacă ne dedăm exceselor: „Trupul are o dorinţă firească, însă nu de preacurvie sau adulter, ci pur şi simplu de împreunare trupească. Trupul are o dorinţă firească nu de lăcomia pântecelui, ci de hrană, nu de beţie, ci de băutură. Drept mărturie că nu beţia este dorinţa firească a trupului, ia aminte cum, ori de câte ori întreci măsura şi ori de câte ori depăşeşti hotarele fireşti, trupul nu se mai poate abţine nici o clipă” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia V la Efeseni, p. 74).
Nu numai trupul este cel care îndeamnă sufletul la cuvioşie şi bună-cuviinţă, ci armonia din întreaga natură oferă sufletului un model pilduitor, demn de urmat, în tot ceea ce ţine de conceptul deosebit de important al respectării limitelor rânduite de Dumnezeu:
„Şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric; şi a numit Dumnezeu lumina zi şi întunericul l-a numit noapte (Facerea 1, 4-5). A împărţit fiecăruia locul său propriu, fixându-le de la început unele hotare, pe care să le păzească mereu neîmpiedicat. Şi orice om cu judecată poate vedea că de atunci şi până acum nici lumina n-a depăşit propriile hotare şi nici întunericul n-a călcat rânduiala sa, făcând amestec şi tulburare. E îndestulător numai acest lucru ca să-i facă pe cei ce vor să se îndărătnicească să asculte şi să se supună cuvintelor dumnezeieştii Scripturi, să imite şi ei rânduiala acestor stihii, a luminii şi a întunericului, care păzesc neîmpiedicat drumul lor şi nu depăşesc măsurile proprii, ci-şi cunosc măsurile propriei naturi” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia III la Facere, p. 44).
