Predica la Duminica a cincea din Postul Mare, a Sfintei Maria Egipteanca
“De ce a refuzat Domnul cererea Sfinţilor Apostoli Iacov şi Ioan şi a mamei lor? De fapt ei n-au cerut un lucru rau, şi anume un loc în împărăţia lui Hristos Mântuitorul: Fă ca să şadă unul de-a dreapta şi unul de-a stânga Ta, întru împărăţia Ta,ne spune Sf. Ev.Maqtei in cap.20,v 21.Insa se naste o intrebare si anume, oare, nu poate omul să se roage pentru asta? Pe aceasta idee ne si indeamna zicand: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu”, şi pe toţi ne învaţă Sfânta Biserică să ne rugăm: „Nu ne lipsi pe noi, Doamne, de veşnica Ta împărăţie“. Şi atunci, oare ,care este pricina pentru care au fost refuzaţi? După aceea, tot au primit împărăţia şi au fost proslăviţi.Din nefericire , pricina e aceea că ei şi-au însuşit cu de la sine putere dreptul la împărăţie – şi nu doar la împărăţie, ci şi la un anume loc: cel mai de cinste din împărăţie. Iar ca sa intelegem, a-ţi însuşi de la sine putere nu doar o anumită treaptă de slavă din împărăţie, ci chiar şi împărăţia în general, nu este îngăduit: fiindcă acest dar se primeste doar din ingaduinta si cu voia Tatălui Ceresc, pe care nu avem cum să o ştim nici dacă am împlinit cu stricteţe toate poruncile. „Nu este al Meu a da, ci celui căruia i se va da de către Tatăl Meu Cel Ceresc“.
Aşadar învăţătura Evangheliei de astăzi ne transmite un mesaj: să nu ne însuşim cu de la sine putere împărăţia ,ci sa lucram cu toată osârdia pentru primirea ei, primirea în sine să o lăsăm la voia lui Dumnezeu, s-o aşteptăm ca mila Dumnezeiescului Tată Ceresc, să slujim întru aşteptare, fără pretenţii, spunându-ne că suntem pacatosi netrebnici, chiar dacă am fi făcut tot ceea ce ni s-a poruncit.
Haideti sa vedem ce i-a făcut pe fiii lui Zevedeu şi pe mama lor să se adreseze Domnului cu o asemenea cerere? In primul rând, faptul că erau dintre cei credincioşi, cărora li se dăduseră mari făgăduinţe; în al doilea rând, faptul că îl slujiseră pe Domnul, de-a lungul petrecerii Sale pământeşti, cu deosebită straduinta, si mama lor îi slujise din averea sa, împreună cu altele; în al treilea rând, faptul că primiseră deja de la Domnul semne de bunăvoinţă şi apropiere deosebită,fata de ei.
Toate acestea daca ne gandim bine, ni se cam pot potrivi şi nouă: dar ele nu sunt un pretext pentru a ridica pretenţii, ci numai un imbold către smerenie şi mai multă râvnă pentru primirea împărăţiei. Şi între noi se află câte unul care îşi însuşeşte împărăţia în virtutea faptului că este creştin, iar creştinilor li s-a zis: Cel ce crede în Fiul are viată veşnică (In 3, 36). Intr-adevăr, aşa este. Creştinilor le aparţine împărăţia lui Dumnezeu. Ea a şi fost întocmită tocmai pentru creştini; dar trebuie să fii adevărat creştin,un ortodox autentic, pentru a-ţi însuşi ceea ce s-a făgăduit creştinilor. Să stabilească dacă este adevărat creştin nu poate singur, însă, nici unul dintre noi. Singurul care o va face – şi asta în viitor – este însuşi Domnul, când va spune unora: „Slugă bună“, iar altora: „Slugă leneşă şi vicleană“. Aşadar faptul că suntem creştini nu este un temei pentru pretenţii, ci un imbold spre smerenie, frică şi mai mare râvnă pentru a ne arăta creştini adevăraţi.
Şi între noi,fie vorba, se află câte unul care îşi însuşeşte împărăţia în virtutea faptului că săvârşeşte nu ştiu ce slujire pentru Domnul: posteşte, merge la biserică, se roagă acasă, dă milostenie, clădeşte un azil şi mai ştiu eu ce osteneli face pentru Domnul – şi începe să creadă că a ajuns deja în rândul sfinţilor, şi îşi însuşeşte luminatele locaşuri cereşti. Vrednice de laudă sunt ostenelile si fraptele acestea, şi neapărat sunt trebuincioase în vederea mântuirii. Domnul, însă, nu Se mulţumeşte numai cu ele; si ce zice? „Fiule, dă-Mi inima ta!“ Afară de faptele cucerniciei şi ostenelile facerii de bine, Domnul vrea să îi închinăm şi toate simţămintele inimii; iar dacă aceste simţăminte îi sunt închinate Lui sau nu, asta o poate stabili precis doar ochiul cel atoatevăzător al lui Dumnezeu, iar de noi adevărul în această privinţă este ascuns de egoismul nostru. Aşadar din faptul că ne-am ostenit,pina la momentul acesta, nu trebuie să tragem concluzia că este drept să ne însuşim vrednicia de apropiaţi ai lui Dumnezeu, ci să vedem în asta un imbold spre temerea: „Oare mergem pe cararea care trebuie, oare nu ne-am ostenit în zadar?” Pentru a ne înălţa de la această cugetare la râvnă, trebuie să priveghem cu multa ravna asupra mişcărilor inimii şi să ne străduim a le îndrepta şi a le întoarce către Domnul, pentru a nu iubi nimic în afara Lui, şi dacă ne trage inima spre ceva ,care nu este compatibil cu Voia Sa, să ne indrepte pe calea cea buna ,pe calea mantuirii.
Şi între noi se află câte unul care îşi însuşeşte împărăţia pe temeiul că primeşte uneori semne ale unei deosebite bunăvoinţe sau apropieri dumnezeieşti, cum ar fi: o deosebită adâncire în rugăciune, o deosebită luminare a gândurilor, căldură a inimii, simţirea unei tării morale şi ocrotirea lui Dumnezeu în treburile lumeşti şi obşteşti. Toate acestea se întâmplă şi sunt, cu adevărat, un semn al unei deosebite bunăvoinţe şi mile dumnezeieşti; dar asta nu inseamna ca trebuie să ne facă să credem că am ajuns deja la ţintă, ci să ne înflăcăreze şi mai mult cu râvna de a ajunge acolo, asemenea apostolului, care şi după ce primise darul spunea: Alerg, ca doar să si ajung (Filip. 3, 12), adică „năzuiesc din ce în ce mai mult, doar-doar voi ajunge“. Când tatăl îşi mângâie copilul pe cap sau ii dă ceva pentru că începe să deosebească literele, asta înseamnă că îl socoate pe copil desăvârşit? Iată, aşa e şi cu noi. Semnele deosebitei bunăvoinţe dumnezeieşti se dau nu pentru a vădi desăvârşirea definitivă a celui ce le primeşte, ci pentru a-l stârni la din ce în ce mai multă râvnă în ceea ce a început – în încredinţarea că nu aleargă în zadar; dar dacă va ajunge la sfârşitul cursei, dacă va primi ceva sau nu, asta ţine de voia Stăpânului de obşte al tuturor.
Deci nu sunt temeiuri care să ne dea dreptul a ne însuşi împărăţia. „Păi cum?“, vor spune unii – „asta poate să taie orice râvnă. De ce să ne mai ostenim?” Osteneşte-te aşteptând să primeşti, dar fără a-ţi însuşi drepturi şi pretenţii. Calea pe care alergăm e neamăgitoare şi duce drept în împărăţia cerurilor. Şi întoarce-ţi toată râvna spre scopul de a alerga pe această cale în chip nerătăcit, fără abateri – şi vei ajunge negreşit la porţile împărăţiei; însă nu-ţi însuşi asta dinainte. Dă acest drept Stăpânului, spre a primi aceasta de la El ca pe o milă. Iată, priviţi cum lucrau în această privinţă Sfinţii lui Dumnezeu ,ne spune Sf.Teofan Zavoratul. Osteneşte-te fără a-ţi cruţa puterile şi viaţa: însă nu te uita la ceea ce ai făcut şi nu visa la ceea ce ţi se cuvine să primeşti pentru aceasta, ci întoarce-ţi toată luarea-aminte spre ceea ce ai încă de făcut, şi teme-te ca nu cumva să scapi din vedere ceva din ceea ce trebuie să faci. Osteneşte-te aşteptând fără îndoială, dar fără să îţi însuşeşti.
A deznădăjdui, fratilor , nu trebuie. Uitaţi-vă la Maria Egipteanca. Ei îi este închinată Duminica de astăzi. După întoarcerea din viaţa păcătoasă către Domnul, ce osteneli n-a purtat ea? Dar până la moarte tot spunea: „Sunt o păcătoasă netrebnică, nevrednică de nici o milă a lui Dumnezeu” – şi asta chiar atunci când, având darul inaintevederii, ştia fără să i se spună şi numele lui Zosima. Şi altminteri nici nu se poate. Cel ce se osteneşte cu adevărat, acela vede limpede că fără ajutorul lui Dumnezeu nu faci nimic. Intrucât această lecţie se repetă toată viaţa, în inimă se formează convingerea că doar ceea ce este rău e al nostru, iar ce e bun este de la Domnul. Şi atunci, ce ne mai rămâne? Ne rămâne doar să strigăm: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!” – însă fără nici o mişcare de disperare sau chiar renunţare la aşteptare. Iată, şi Domnul, atunci când le-a pus fiilor lui Zevedei condiţia: „Puteţi să beţi paharul pe care îl voi bea Eu?” şi ei au făgăduit: „Putem“, adică au primit condiţia, nu le-a spus: „Nu veţi primi“, ci le-a spus numai: „Nu este al Meu să dau, ci al celui căruia a binevoit Tatăl Meu să-i dea“. Adică: „Beţi paharul, purtaţi toate ostenelile ce însoţesc urmarea Mea, însă primirea în schimb a împărăţiei şi treptei de slavă în împărăţie lăsaţi-o în voia Tatălui Meu Ceresc“. Iar asta e totuna cu: „Osteneşte-te întru aşteptare, fără să-ţi însuşeşti cu de la sine putere“. Asa cu aceasta ravna sa mergem si spre imparatia lui Dumnezeu si spre mintuirea sufletelor noastre .Amin
